Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

comunicat comert si servicii prestate in principal populatiei

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna iunie 2023, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut, faţă de luna mai 2023, ca serie brută cu 0,3%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,1%...

Perioada de referinta: 
iunie 2023

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna mai 2023, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, faţă de luna aprilie 2023, atât ca serie brută cu 20,0%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,3%...

Perioada de referinta: 
mai 2023

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna aprilie 2023, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut faţă de luna martie 2023, ca serie brută cu 12,8%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,1%...

Perioada de referinta: 
aprilie 2023

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna martie 2023, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de luna februarie 2023, atât ca serie brută cu 18,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,3%...

Perioada de referinta: 
martie 2023

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna februarie 2023, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de luna ianuarie 2023, ca serie brută cu 6,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a rămas la acelaşi nivel...

Perioada de referinta: 
februarie 2023

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna ianuarie 2023, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut faţă de luna decembrie 2022, ca serie brută cu 10,3%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 2,2%...

Perioada de referinta: 
ianuarie 2023

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna decembrie 2022, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut faţă de luna noiembrie 2022, ca serie brută cu 11,8%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a rămas la acelaşi nivel...

Perioada de referinta: 
decembrie 2022

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna noiembrie 2022, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de luna octombrie 2022, atât ca serie brută cu 5,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,1%...

Perioada de referinta: 
noiembrie 2022

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna octombrie 2022, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de luna septembrie 2022, atât ca serie brută cu 0,9%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,4%...

Perioada de referinta: 
octombrie 2022

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației

Cifra de afaceri în comerț și servicii prestate în principal populației
Categorie: 
Comert si servicii

În luna septembrie 2022, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de luna august 2022, atât ca serie brută cu 8,9%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,1%

Perioada de referinta: 
septembrie 2022

Pagini

Subscribe to RSS - comunicat comert si servicii prestate in principal populatiei