Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Precizări privind producția, exportul și importul de cereale

Precizări privind producția, exportul și importul de cereale
Categorie: 
Alte teme
Continut: 

Pentru a clarifica unele aspecte apărute în presă privind producția, exportul și importul de cereale, facem următoarele precizări:
- Metodologia de realizare a statisticilor de comerț internațional cu bunuri este în totalitate armonizată și respectă regulamentele UE în vigoare, precum și recomandările internaționale ale ONU.
- După cum se constată în REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1197 AL COMISIEI din 30 iulie 2020 de stabilire a specificațiilor tehnice și a modalităților în temeiul Regulamentului (UE) 2019/2152 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene de întreprindere și de abrogare a 10 acte juridice în domeniul statisticilor de întreprindere, în Anexa V, Capitolul 1, Secțiunea 3 – Domeniu de aplicare, se precizează în mod expres că sfera de cuprindere a exportului exclude tranzitul tuturor bunurilor (înțelegându-se că, implicit, și al cerealelor). Această prevedere este însușită și aplicată obligatoriu de către toate statele membre, inclusiv de către România;
- Mai mult, ținem să precizăm faptul că ponderea exportului de grâu și secară în resursele totale (producție utilizabilă + import de grâu și secară) a fost de 53,9% în 2019 și de 53,0% în 2020. În cazul porumbului, exportul reprezenta 37,6% din resursele totale de porumb în 2019, respectiv 46,6% în 2020. Disponibilul pentru consumul uman intern la grâu și secară a reprezentat 26,9% în 2019, respectiv 37,3% în 2020, din resursele totale. La porumb, 4,1% în 2019, respectiv 6,0% în 2020 din resursele totale reprezentau disponibilul pentru consumul uman intern. Aceste date sunt disponibile în publicația Bilanțuri alimentare, în anul 2020.
-În ceea ce privește importul de grâu și secară, conform publicației menționate mai sus, acesta a reprezentat numai 10,6% în 2019, respectiv 18,1% în 2020 din resursele totale, firește, excluzând orice cantitate din aceste produse care a făcut obiectul tranzitului. Importul de porumb a reprezentat numai 4,0% în 2019, respectiv 11,8% în 2020 din resursele totale.
În plus, conform ultimelor date anuale disponibile de comerț internațional cu bunuri, în anul 2021, 82,6% din cantitatea de grâu și 82,9% din cantitatea de porumb exportate de România au avut origine națională.