Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Seminarii Onicescu 2008

10.12.2008

Tema: Dificultati in construirea unui model predictiv al riscului de insolvabilitate la companiile bazate pe „TIC”
Autor: Prof.univ.dr. Miruna MAZURENCU - ASE
          Conf.univ.dr. Ileana NICULESCU ARON - ASE

si lansarea cartii:
„Romania 2008 – starea economica in procesul integrarii”, autor Prof.univ.dr. Constantin ANGHELACHE
 

Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr. 16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”, orele: 13:00.

Dezbaterea seminarului

5.11.2008

Tema: „Dezvoltarea cercetarilor statistice online in Romania”
Autor: Preparator doctorand Vasile Alecsandru STRAT - ASE, facultatea de Cibernetica Statistica si Informatica economica - catedra de Statistica si Econometrie.
         
Locul desfasurarii: Centrul de afaceri ROMEXPO, orele: 11:00.

Dezbaterea seminarului

23.10.2008

Tema1: Sectiunea experiment „Plasamente Financiare” la chestionarul Anchetei Bugetelor de Familie
Autori: Prof. univ. dr. Constanta MIHAESCU - A.S.E.;
           Conf. univ. dr. Ileana NICULESCU ARON - A.S.E.;
           Prof. univ. dr. Miruna MAZURENCU MARINESCU;
           Prof. univ. dr. Vergil VOINEAGU - I.N.S.;
           Drd. Anreea CAMBIR - I.N.S.;
           Ec. Elena GHITA.

Tema2: Probleme ale calităţii estimaţiilor” din anchetele prin sondaj
Autori: Prof. univ. dr. Vasilie BOGDAN – Univ. Gh. Bariţiu – Brasov;
           Prof. univ. dr. Ioan Eugen TIGANESCU – A.S.E.:
           Dr. Dan Ion GHERGUT - INSOMAR.

Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr. 16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”, orele: 13:00.

Dezbaterea seminarului

1.10.2008

Tema: „Modelul romanesc de flexicuritate si incadrarea lui in modelele europene existente ”
Autori: Dr. Vasilica CIUCA - director INCMPS;
           Prof. univ. dr.  Liliana SON - Universitatea de Vest Timisoara;
           Dr. Daniela PASNICU - INCMPS.

 si lansarea cartilor:
"Politici macroeconomice de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana" , Ed. Economica 2008
Autori: Marius BACESCU;
           Florea DUMITRESCU;
           Angelica BACESCU-CARBUNARU;
           Monica CODRUZ-BACESCU.
"Dictionar de macroeconomie" , Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2008           
Autori:Angelica BACESCU-CARBUNARU;
          Marius BACESCU
 

       

Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr. 16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”, orele: 13:00.

Dezbaterea seminarului

18.09.2008

Tema: „Un model pentru o versiune electronica a chestionarelor de conturi nationale”
Autor: Prof.dr. Hanz J. LENZ– membru N.A. Group, Statistics Division, ONO New York si Freie Universitat Berlin 

Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr. 16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”, orele: 12:00.

Dezbaterea seminarului

11.09.2008

Tema1: „Modelul general al sistemului informational de caracterizare a noii economii in Romania ”
Autori: Ec. Virginia BALEA;
           Ing. Liviu GHILENCEA;
           Ec. Maria ROMAN.
Tema2: Unele probleme ale statisticii macroeconomice în Romania
Autori: Dr.Ing. Nicolae COSTAKE.
          
Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr. 16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”, orele: 13:00.

Dezbaterea seminarului

03.07.2008

Tema: „Fertilitatea in Romania, intre intentii si declin”
Se vor prezenta lucrarile:

     1. Sanatatea reproducerii in Ancheta Generatii si Gen
     Autori: Dr. Anca - Magdalena CORICOVAC
                Ec. Ioana PERTACHE 
     Prezinta: Dr. Filofteia PANDURU
     2. Intentii de formare a parteneriatelor si intentii de fertilitate
     Autor: Dr. Mihaela HARAGUS
     Prezinta: Ana POP 

Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr.16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”,orele: 13:00

Dezbaterea seminarului

19.06.2008

Tema: „Teoria economica rurala si suportul informational statistic rural romanesc - o analiza seculara”
Autor: Conf. univ. Dr. Gheorghe SAVOIU

Locul desfasurarii: Sala de conferinte, Pavilion 31 - ROMEXPO, orele: 12:00.

Dezbaterea seminarului

12.06.2008

Tema: „Stocul de inteligenta umana. Capitalul uman si valorificarea acestuia in conditiile globalizarii si integrarii in UE”
Autor: Prof. univ. Dr. Mircea BULGARU -  membru de onoare al Academiei de stiinte agricole si silvice Gheorghe Ionescu Sisesti

Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr.16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”,orele: 13:00.

Dezbaterea seminarului

6.06.2008

Tema: „ Inovarea si nevoia de anticipare a formarii profesionale a fortei de munca”
Autor: Doctorand Gabriela TUDOSE - Institutul National de Cercetare in domeniul Muncii si Protectiei Sociale

Locul desfasurarii: Sala de conferinte, Pavilion 31 - ROMEXPO, orele: 12:00.

Dezbaterea seminarului

23.05.2008

Tema: „Scenarii de dezvoltare a sectoarelor inovative din Romania”
Autori: Dr. Cristina LINCARU
           Mat. Draga ATANASIU
           Dr. Vasilica CIUCA
           Institutul National de Cercetare in domeniul Muncii si Protectiei Sociale

Locul desfasurarii: Sala de conferinte, Pavilion 31 - ROMEXPO, orele: 12:00.

Dezbaterea seminarului

22.05.2008

Tema: „ Un sistem statistic multifactorial pentru investitii in bursa de stocuri”
Autor: Dr. Ing. Constantin BILCIU
Prezentarea cartii: „De-a lungul anilor de la Bucuresti la New York
Autor: Dr. Ing. Constantin BILCIU

Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr.16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”,orele: 12:00.

Dezbaterea seminarului

13.05.2008

Tema: „Indicatori pentru evaluarea decuplarii dezvoltarii economice de presiunile de mediu”
Autor: Dr. Constantin MANDRICELU
Prezentarea cartii: „Metrici ale sistemelor colaborative”
Autori: Prof.univ.dr. Ion IVAN,
           Asist.univ.dr. Catalin BOJA,
           Asist.univ. Cristian CIUREA.

Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr.16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”,orele: 13:00.

Dezbaterea seminarului

24.04.2008

Tema: „Gandirea statistica si Econofizica”
Autor: Conf.univ.Dr. Gheorghe SAVOIU
           Universitatea de stat PITESTI

Locul desfasurarii: Sala de conferinte, Pavilion 31 - ROMEXPO, orele: 12:00.

Dezbaterea seminarului

10.04.2008

Tema: „ Analiza si prezentarea tendintelor curente in serii conditionate de evenimente folosind ajustarea sezoniera in special pentru turism ”
Autor: Dr. Raphael Raymond BAR-ON
           Consultant in Comisia de Statistici a calatoriilor si turismului COSTT
           din cadrul Institutului International de Statistica

Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr.16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”, orele: 12:00.

Dezbaterea seminarului

11.03.2008

Tema1: „Studiu statistic despre comportamentul religios in Romania”
Autori: Prof.dr. Constantin MITRUT – prorector ASE;
           Prof.dr. Vergil VOINEAGU– presedinte INS;
           Asist drd. Oana ABALUTA;
           Ec.drd. Nicussor NELEA;
Prezinta: Conf.dr. Daniela SERBAN – director proiect.
Tema2: „Sondaj de opinie referitor la utilizarea comertului electronic in Romania”
Autori: Prof.dr. Vergil VOINEAGU– presedinte INS;
           Prof.dr. Constanta BODEA;
           Ec.drd. Narcisa CIOBOTARU;
Prezinta: Conf.dr. Silvia CRISTACHE– director proiect.
Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr. 16, sector 5, Bucuresti, Sala de Conferinte “Dionisie Pop Martian”, orele: 13:30.

Dezbaterea seminarului

12.02.2008

Tema1: „Evolutii in comertul exterior al Romaniei si pe glob”
Autor: Prof.univ.Dr. Octavian BOTEZ
Tema2: „Capitalul intelectual – o componenta a capitalului uman si a avutiei nationale ”
Autor: Conf.Dr. Angelica BACESCU CARBUNARU
Locul desfasurarii: sediul Institutului National de Statistica din Bd. Libertatii nr. 16, sector 5, Bucuresti, Sala Albastra - parter, orele: 14:30.

Dezbaterea seminarului