Capitolul 12: Statistica
Progrese înregistrate de la apariţia precedentului raport
Referitor la infrastructura statistică, prin reorganizarea din luna iunie 2003, Institutul Naţional de Statistică (INS) se află în responsabilitatea directă a Primului Ministru. A fost elaborată Strategia de dezvoltare a sistemului statistic naţional pentru perioada 2003 - 2006, precum şi cadrul general pentru un sistem de colectare electronică a datelor statistice.
Au fost adoptate şi introduse în anchete versiuni revizuite ale clasificărilor: Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN) şi Clasificarea Produselor şi Serviciilor asociate Activităţilor (CPSA).
În ce priveşte situaţia diferitelor statistici sectoriale, se pot raporta următoarele progrese.
Au fost înregistrate progrese însemnate în domeniul statisticilor demografice şi sociale. Date provenite din Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor au fost publicate în luna Iunie 2003. A fost implementată ancheta pilot privind structura câştigurilor. Modulul ad hoc privind ocuparea persoanelor cu probleme de sănătate ataşat la Ancheta asupra Forţei de Muncă a fost implementat şi au fost publicate rezultatele. A fost elaborat primul raport de calitate referitor la Ancheta asupra Forţei de Muncă 2000. Au demarat activităţile de colectare a statisticilor privind protecţia socială. În privinţa statisticilor regionale, în conformitate cu Sistemul European al Conturilor SEC 95, au fost produse şi publicate serii de date complete pentru perioada 1998-2000 pentru valoarea adăugată brută şi Produsul Intern Brut la nivel regional. Au fost totodată lansate anchete regionale referitoare la condiţiile de viaţă şi transportul rutier de mărfuri.
Referitor la statisticile macro-economice, conturile naţionale sunt elaborate în concordanţă cu SEC 95. Au fost produse conturile financiare pentru anul 1999, iar datele privind datoria şi deficitul în perioada 1999 – 2002 au fost transmise la Eurostat. Nomenclatorul bunurilor şi serviciilor utilizat pentru calculul indicelui preţurilor de consum a fost extins în luna Ianuarie 2003.
Se pot raporta şi progrese în ce priveşte calitatea datelor din statisticile de întreprindere. In luna Martie 2003 au fost elaborate rapoarte de calitate pentru statisticile structurale de întreprindere 2000. Principalii indicatori statistici pe termen scurt sunt transmişi periodic la Eurostat.
Referitor la statistica transporturilor, a fost introdusă colectarea electronică a datelor pentru transportul naval şi aerian. Au fost calculate, cu caracter experimental, datele trimestriale pentru anul 2003.
În ce priveşte statisticile de comerţ exterior, au fost implementate primele anchete pilot referitoare la Intrastat, sistemul de evaluare a comerţului între Statele Membre.
Referitor la statisticile agricole, la sfârşitul anului 2002/începutul anului 2003 a fost efectuat Recensământul General Agricol. Au fost încheiate operaţiunile de verificare şi prelucrare a datelor şi sunt deja disponibile rezultatele preliminare. Au început pregătirile pentru anchetele statistice asupra utilizării terenurilor, producţiei vegetale, stricturii exploataţiilor agricole, producţiei animale şi preţurilor agricole.
Evaluare globală
În ce priveşte infrastructura statistică, România a atins multe dintre obiectivele propuse, care reprezintă baza pentru o dezvoltare puternică şi bine definită a sistemului statistic.
Au fost armonizate metodologiile pentru majoritatea statisticilor de ramură, acestea urmând a fi folosite în anchetele statistice. Se află în curs de realizare o perfecţionare a metodologiilor existente. A fost implementată o operaţiune statistică de mare importanţă, Recensământul General Agricol. Au fost introduse aspectele legate de calitatea statisticilor. A crescut numărul seturilor de date disponibile şi care sunt transmise la Eurostat.
INS mai are încă de rezolvat unele probleme. Armonizarea completă cu acquis-ul statistic depinde în foarte mare măsură de asigurarea personalului şi resurselor necesare. Este nevoie să se asigure creşterea personalului calificat în toate sectoarele, în special în vederea creşterii calităţii datelor. Personalul înalt calificat va putea fi recrutat şi păstrat cu succes numai în cazul în care se vor asigura un mediu de lucru adecvat, o infrastructură IT corespunzătoare şi o pregătire profesională continuă. Mai sunt încă de aşteptat progrese în domeniul clasificărilor, statisticilor macro-economice, statisticilor de întreprindere şi statisticilor agricole. Eforturile viitoare vor trebui să se concentreze asupra calităţii, sferei de cuprindere şi elaborării la timp a datelor, în particular in domeniul statisticilor demografice şi sociale, regionale, transporturilor şi comerţului exterior.
Concluzie
În perioada scursă de la precedentul Raport, au fost înregistrate progrese în special în domeniul statisticilor demografice şi sociale, infrastructurii statistice şi în realizarea Recensământului General Agricol.
Romania se află într-un stadiu avansat de dezvoltare a unui sistem statistic modern. Mai sunt, totuşi, necesare eforturi în vederea întăririi capacităţii administrative a Institutului Naţional de Statistică, precum şi în domeniul statisticilor agricole, statisticolr de întreprindere şi conturilor financiare.
Negocierile privind acest capitol au fost închise provizoriu. Romania nu a solicitat perioade de tranziţie şi, în general, şi-a îndeplinit angajamentele asumate în cadrul negocierilor de aderare.