Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Directia Generala de Statistica Intreprinderilor

DIRECTIA DE STATISTICA A INDICATORILOR ECONOMICI PE TERMEN SCURT

Serviciul de statistica constructiilor, investitiilor si statistica cercetarii stiintifice

Atributii si responsabilitati

  1. elaboreaza si actualizeaza sistemul de indicatori si metodologiile statistice din domeniile specifice;
  2. realizeaza proiectarea si reproiectarea chestionarelor statistice din domeniu;
  3. organizeaza activitatea de primire, prelucrare, validare si stocare a informatiilor obtinute prin cercetarile statistice specifice domeniului;
  4. exploateaza aplicatiile informatice din domeniul specific de activitate;
  5. asigura primirea in volum complet, rezolvarea refuzurilor si validarea datelor specifice domeniului de activitate;
  6. indruma si acorda asistenta directiilor teritoriale de statistica in problemele specifice;
  7. furnizeaza serviciilor din Institutul National de Statistica, date necesare elaborarii publicatiilor statistice;
  8. furnizeaza date si informatii statistice, in mod curent si la cererea unor utilizatori (beneficiari);
  9. colaboreaza cu Directia Registrului statistic al intreprinderilor din Institutul National de Statistica la elaborarea si actualizarea nomenclatoarelor de agenti economici;
  10. elaboreaza cerintele pentru proiectarea/reproiectarea aplicatiilor informatice;
  11. asigura respectarea metodologiilor si aplicarea unitara a acestora in teritoriu;
  12. asigura intretinerea seriilor de date statistice din cadrul serviciului;
  13. elaboreaza publicatii statistice din domeniu (Informatii statistice operative; culegeri de date);
  14. furnizeaza date statistice validate catre bazele de date BDJ, BDL, TEMPO si baza de metadate;
  15. furnizeaza date statistice catre oficiul de statistica al UE (Eurostat) si altor organizatii internationale;
  16. raspunde de calitatea datelor si informatiilor statistice cuprinse in lucrarile realizate;
  17. asigura respectarea termenelor de realizare a fazelor procesului de producere a informatiilor statistice, prevazute in Programul statistic national anual si in Programul de activitate;
  18. asigura respectarea normelor de confidentialitate, stocare si de arhivare a datelor statistice;
  19. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  20. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

Compartimentul statisticii industriei

Atributii si responsabilitati

  1. elaboreaza si actualizeaza sistemul de indicatori si metodologiile statistice din domeniile specifice compartimentului;
  2. realizeaza proiectarea si reproiectarea chestionarelor statistice din domeniu;
  3. organizeaza activitatea de primire, prelucrare, validare si stocare a informatiilor obtinute prin cercetarile statistice specifice domeniului;
  4. exploateaza aplicatiile informatice specifice domeniului de activitate;
  5. indruma si acorda asistenta directiilor teritoriale de statistica in problemele specifice compartimentului;
  6. furnizeaza serviciilor din Institutul National de Statistica, date necesare elaborarii publicatiilor statistice;
  7. furnizeaza date si informatii statistice, in mod curent si la cererea unor utilizatori (beneficiari);
  8. colaboreaza cu Directia Registrului Statistic al Intreprinderilor din Institutul National de Statistica la elaborarea si actualizarea nomenclatoarelor de operatori economici si a celorlalte nomenclatoare specifice domeniului de activitate;
  9. colaboreaza cu Directia Registrului Statistic al Intreprinderilor din Institutul National de Statistica la elaborarea si actualizarea nomenclatoarelor de produse fizice industriale;
  10. asigura primirea in volum complet, rezolvarea refuzurilor si validarea datelor specifice domeniului de activitate al compartimentului;
  11. elaboreaza cerintele pentru proiectarea/reproiectarea aplicatiilor informatice;
  12. exploateaza aplicatiile informatice din domeniul specific de activitate;
  13. furnizeaza date statistice validate catre bazele de date BDJ, TEMPO si baza de metadate;
  14. furnizeaza date statistice catre oficiul de statistica al UE ( Eurostat) si altor organizatii internationale;
  15. asigura respectarea metodologiilor si aplicarea unitara a acestora in teritoriu;
  16. asigura intretinerea seriilor de date statistice din cadrul compartimentului;
  17. elaboreaza publicatiile statistice din domeniu (Buletin Statistic de Industrie, Informatii statistice operative, etc);
  18. raspunde de calitatea datelor si a informatiilor statistice cuprinse in lucrarile realizate;
  19. asigura respectarea termenelor de realizare a fazelor procesului de producere a informatiilor statistice, prevazute in Programul Statistic National Anual si in Programul de activitate;
  20. asigura respectarea normelor de confidentialitate, stocare si de arhivare a datelor statistice;
  21. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  22. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

Serviciul indicatori financiari in industrie, comert si servicii

Atributii si responsabilitati

  1. elaboreaza si actualizeaza sistemul de indicatori si metodologiile cercetarilor statistice infraanuale din domeniile specifice serviciului;
  2. realizeaza proiectarea si reproiectarea chestionarelor statistice din domeniu;
  3. organizeaza activitatea de culegere si de prelucrare a informatiilor din cercetarile statistice specifice obiectului de activitate;
  4. exploateaza aplicatiile informatice din domeniul specific de activitate;
  5. asigura primirea in volum complet, rezolvarea erorilor si validarea datelor specifice domeniului de activitate al serviciului;
  6. indruma si acorda asistenta directiilor teritoriale de statistica in problemele specifice serviciului;
  7. furnizeaza serviciilor din Institutul National de Statistica, date necesare elaborarii unor lucrari statistice;
  8. furnizeaza date si informatii statistice pentru institutii internationale, prin intermediul Directiei de afaceri europene si cooperare internationala;
  9. furnizeaza date statistice validate catre baza de date TEMPO si baza de metadate;
  10. furnizeaza date statistice catre oficiul de statistica al UE (Eurostat) si altor organizatii internationale;
  11. colaboreaza cu Directia Registrului statistic al intreprinderilor pentru actualizarea bazelor de sondaj si a esantioanelor necesare pentru cercetarile statistice infraanuale din cadrul serviciului;
  12. elaboreaza cerintele pentru proiectarea/reproiectarea aplicatiilor informatice;
  13. urmareste respectarea metodologiilor si aplicarea unitara a acestora in teritoriu;
  14. furnizeaza date pentru seriile de date statistice din domeniul propriu de activitate;
  15. elaboreaza publicatiile statistice in domeniu;
  16. raspunde de calitatea datelor si a informatiilor statistice cuprinse in publicatiile realizate;
  17. asigura respectarea termenelor de realizare a fazelor procesului de producere a informatiilor statistice, prevazute in Programul statistic national anual si in Programul de activitate;
  18. asigura respectarea normelor de confidentialitate, de stocare si de arhivare a datelor statistice;
  19. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  20. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

Serviciul statistica turismului si statistica energiei

Atributii si responsabilitati

  1. elaboreaza si actualizeaza sistemul de indicatori si metodologiile statistice din domeniul statisticii turismului si statisticii energiei;
  2. organizeaza activitatea de culegere si de prelucrare a informatiilor din cercetarile statistice specifice obiectului de activitate;
  3. exploateaza aplicatiile informatice din domeniul specific de activitate;
  4. urmareste primirea datelor in volum complet, rezolvarea erorilor si validarea datelor specifice domeniului de activitate al serviciului;
  5. furnizeaza serviciilor din Institutul National de Statistica, date necesare elaborarii unor publicatii statistice;
  6. furnizeaza date si informatii statistice pentru institutii internationale, prin intermediul Directiei de afaceri europene si cooperare internationala;
  7. colaboreaza cu Autoritatea Nationala pentru Turism pentru actualizarea permanenta a nomenclatoarelor privind unitatile de observare (raportoare);
  8. urmareste respectarea metodologiilor si aplicarea unitara a acestora in teritoriu;
  9. furnizeaza date statistice validate catre bazele de date BDJ, BDL, TEMPO si baza de metadate;
  10. furnizeaza date statistice catre oficiul de statistica al UE (Eurostat) si altor organizatii internationale;
  11. colaboreaza cu Directia Registrului statistic al intreprinderilor din INS pentru elaborarea si actualizarea nomenclatoarelor agentilor economici realizate de serviciu;
  12. elaboreaza publicatiile statistice in domeniu;
  13. respecta termenele stabilite in Programul Statistic National Anual si in Programul de activitate al Institutului National de Statistica;
  14. raspunde de calitatea datelor si a informatiilor statistice cuprinse in publicatiile realizate;
  15. respecta normele privind circulatia, pastrarea, arhivarea si confidentialitatea datelor;
  16. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  17. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

DIRECTIA STATISTICI STRUCTURALE ALE INTREPRINDERII

Compartimentul de cercetari statistice structurale in industrie, constructii, servicii

Atributii si responsabilitati

  1. studiaza si implementeaza metodologia statisticii structurale si a procedurilor de lucru;
  2. studiaza si actualizeaza indicatorii economico-financiari, in conformitate cu legislatia nationala si internationala aflata in vigoare;
  3. defineste variabilele din chestionarele aferente intreprinderilor din industrie, constructii, comert si servicii;
  4. asigura caracterul omogen in proiectarea instrumentarului cercetarilor structurale din industrie, constructii, comert, servicii, FATS, servicii pentru intreprinderi;
  5. valideaza fisierele cu rezultatele cercetarilor structurale din industrie, constructii, comert si servicii, FATS, servicii pentru intreprinderi;
  6. proiecteaza si realizeaza publicatii cu rezultatele cercetarilor structurale din industrie, constructii, comert, servicii, intreprinderi mici si mijlocii;
  7. indruma si acorda asistenta metodologica directiilor teritoriale de statistica pe tot parcursul desfasurarii cercetarilor structurale din industrie, constructii, comert, servicii;
  8. formeaza gestionari de cercetari structurale din industrie, constructii, comert, servicii, FATS;
  9. proiecteaza instrumentarul statistic pentru cercetarile structurale din industrie si constructii, comert si servicii, FATS;
  10. elaboreaza cerinte pentru realizarea nomenclatorului de intreprinderi si analizeaza nomenclatorul intreprinderilor din industrie, constructii, comert, servicii, FATS;
  11. valideaza fisiere cu date la nivel de unitate, prelucrate din situatiile financiare, pentru intreprinderile din industrie, constructii, comert si servicii;
  12. realizeaza procedurile de preluare a datelor din surse administrative pentru intreprinderile pentru care nu au fost transmise chestionare;
  13. verifica si valideaza fisierele cu date individuale preluate din surse administrative;
  14. verifica si valideaza fisierele cu date individuale primite de la directiile teritoriale de statistica, precum si fisierele cu rezultate obtinute din prelucrarea datelor (tabele finale), pentru intreprinderile din industrie, constructii, comert si servicii, FATS;
  15. elaboreaza cerinte de prelucrare si valideaza indicatorii care se transmit la Eurostat, in conformitate cu cerintele reglementarilor CCE;
  16. realizeaza sinteza rezultatelor si valorificarea lor in publicatiile specifice activitatilor de industrie, constructii, comert, servicii, intreprinderi mici si mijlocii;
  17. realizeaza procedurile pentru personalizarea chestionarelor, imprimarea datelor de identificare a intreprinderilor incluse in circuitul direct, realizarea scrisorilor personalizate cu rezultate pentru intreprinderile investigate prin cercetarile structurale;
  18. realizeaza prelucrarea datelor din cercetarile structurale utilizate pentru calculul in conturile nationale;
  19. furnizeaza date statistice validate catre baza de date TEMPO si alti utilizatori statistici;
  20. pregateste fisierele din cercetarea structurala si din surse administrative pentru sistemul de indicatori economici in profil teritorial si asigura transmiterea acestora la directiile teritoriale de statistica;
  21. pregateste fisierele de date pentru publicatiile statistice structurale de intreprindere;
  22. asigura volumul, calitatea si termenele de realizare a lucrarilor;
  23. respecta metodologiile si aplicarea lor unitara la nivelul directiei si in teritoriu;
  24. respecta normele privind circulatia, pastrarea, arhivarea si confidentialitatea datelor;
  25. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  26. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

Serviciul statistica transporturilor, postei si telecomunicatiilor

Atributii si responsabilitati

  1. elaboreaza si actualizeaza sistemul de indicatori si metodologiile statistice din domeniile specifice serviciului;
  2. realizeaza proiectarea si reproiectarea chestionarelor statistice din domeniu;
  3. organizeaza activitatea de culegere, prelucrare si stocare a informatiilor din aplicatiile statistice specifice obiectului de activitate;
  4. exploateaza aplicatiile informatice din domeniul de activitate;
  5. urmareste primirea in volum complet, rezolvarea erorilor si validarea datelor specifice domeniului de activitate al serviciului;
  6. indruma si acorda asistenta directiilor teritoriale de statistica, in problemele specifice serviciului;
  7. furnizeaza catre serviciile din Institutul National de Statistica, date necesare elaborarii unor publicatii statistice;
  8. furnizeaza date statistice validate catre Bazele de date BDJ, BDL si TEMPO;
  9. furnizeaza date si informatii statistice solicitate de organisme internationale;
  10. colaboreaza cu Directia Registrul statistic al intreprinderilor din Institutul National de Statistica pentru actualizarea bazelor de sondaj si a esantioanelor necesare pentru cercetarile selective realizate de serviciu;
  11. colaboreaza cu alte institutii ale administratiei publice in vederea utilizarii surselor administrative in scopuri statistice;
  12. elaboreaza cerintele pentru proiectarea/reproiectarea aplicatiilor informatice;
  13. urmareste respectarea metodologiilor si aplicarea unitara a acestora in teritoriu;
  14. furnizeaza date pentru seriile de date statistice din domeniul propriu de activitate;
  15. elaboreaza publicatiile statistice din domeniu;
  16. raspunde de calitatea datelor si a informatiilor statistice cuprinse in publicatiile realizate;
  17. asigura respectarea termenelor de realizare a fazelor procesului de producere a informatiilor statistice, prevazute in Programul statistic national anual si in Programul de activitate;
  18. asigura respectarea normelor de confidentialitate, de stocare si de arhivare a datelor statistice;
  19. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  20. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

Compartimentul de statistica privind societatea informationala, noua economie

Atributii si responsabilitati

  1. studiaza si implementeaza metodologia statisticii informationale si a statisticii structurale, in vederea armonizarii totale cu cerintele comunitatii europene;
  2. studiaza si actualizeaza indicatorii economico-financiari, in conformitate cu legislatia nationala si internationala aflata in vigoare;
  3. defineste variabilele din chestionarele aferente intreprinderilor SI, BANCI, ASIG si PENS;
  4. asigura caracterul omogen in proiectarea instrumentarului cercetarilor statistice din SI, BANC, ASIG si PENS cu cele ale statisticii structurale;
  5. valideaza fisierele cuprinzand rezultatele cercetarilor SI, ASIG, BANCI si PENS;
  6. proiecteaza si realizeaza publicatii continand rezultatele cercetarilor statistice din societatea informationala pentru intreprinderi si administratia publica, institutii de credit, societati de asigurare-reasigurare si fonduri de pensii private;
  7. indruma si acorda asistenta metodologica directiilor teritoriale de statistica sau direct utilizatorilor sistemului electronic, pe tot parcursul desfasurarii cercetarilor statistice din domeniul societatii informationale, institutii de credit, societati de asigurare-reasigurare, fonduri de pensii private;
  8. formeaza gestionarii de cercetari statistice din SI;
  9. proiecteaza instrumentarul statistic pentru cercetarile statistice din SI, elaboreaza cerinte pentru realizarea nomenclatorului de intreprinderi si analizeaza nomenclatorul intreprinderilor din SI, ASIG, BANCI, PENS;
  10. valideaza fisiere cu date la nivel de unitate, prelucrate din situatiile financiare, pentru intreprinderile din domeniul ASIG, PENS si BANCI;
  11. verifica si expertizeaza fisierele cu date individuale primite de la directiile teritoriale de statistica, institutii sau transmise on-line (prin portalul web) precum si fisierele cu rezultatele obtinute din prelucrarea datelor (tabele finale) pentru intreprinderile din SI, ASIG, BANCI, PENS;
  12. gestioneaza sistemul de colectare a datelor statistice;
  13. elaboreaza cerinte de prelucrare si valideaza indicatorii care se transmit la Eurostat, in conformitate cu cerintele reglementarilor CCE;
  14. realizeaza sinteza rezultatelor si valorificarea lor in publicatiile specifice activitatilor de SI, institutii de credit, societati de asigurare-reasigurare si fonduri de pensii private;
  15. furnizeaza date statistice validate catre utilizatorii statistici interni si externi;
  16. asigura volumul, calitatea si termenul de realizare a lucrarilor;
  17. respecta metodologiile si aplicarea lor unitara la nivelul directiei si in teritoriu;
  18. respecta normele privind circulatia, pastrarea, arhivarea si confidentialitatea datelor;
  19. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  20. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

Compartimentul de cercetari statistice conjucturale

Atributii si responsabilitati

  1. proiecteaza chestionare pentru cercetarile statistice de conjunctura (industrie prelucratoare, constructii, comertul cu amanuntul, servicii si investitii in industrie), astfel incat sa se realizeze armonizarea si alinierea acestora la cerintele formulate de Uniunea Europeana;
  2. elaboreaza metodologiile statistice specifice cercetarilor conjuncturale din industria prelucratoare, constructii, comertul cu amanuntul, servicii si investitii in industrie;
  3. elaboreaza cerintele de extragere a esantionului de intreprinderi;
  4. gestioneaza si intretine nomenclatorul de unitati specifice activitatilor din industria prelucratoare, constructii, comertul cu amanuntul, servicii si investitii in industrie;
  5. elaboreaza cerintele de validare pentru chestionarele cercetarilor de conjunctura;
  6. receptioneaza si valideaza fisierele cu date primare;
  7. valideaza date agregate si rezultatele preliminare;
  8. asigura validarea finala a rezultatelor;
  9. asigura transmiterea rezultatelor finale solicitate de utilizatorii externi;
  10. redacteaza publicatiile de specialitate si comunicatele de presa pe domeniile cercetate: industria prelucratoare, constructii, comertul cu amanuntul si servicii;
  11. asigura furnizarea datelor catre UE (DGECFIN);
  12. raspunde de calitatea datelor si informatiilor statistice cuprinse in lucrarile realizate;
  13. asigura respectarea termenelor de realizare a fazelor procesului de producere a informatiilor statistice, prevazute in Programul statistic national anual si in Programul de activitate;
  14. asigura respectarea normelor de confidentialitate, stocare si de arhivare a datelor statistice;
  15. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  16. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

DIRECTIA REGISTRULUI STATISTIC AL INTREPRINDERILOR

Serviciul administrare registrul intreprinderilor

Atributii si responsabilitati

  1. organizeaza activitatea de preluare, corectare si incarcare a datelor din sursele administrative;
  2. asigura validarea si incarcarea corecta a informatiilor din vechea versiune a registrului statistic in noua versiune REGIS 2;
  3. intretine nomenclatoarele specifice registrului;
  4. urmareste stadiul de distribuire, colectare si introducere a chestionarelor cercetarilor privind „Intreprinderi noi si profilul intreprinzatorilor”, precum si ameliorarea calitatii registrului statistic, la nivel central si teritorial (DRS-uri si DJS-uri);
  5. urmareste stadiul de distribuire, colectare si introducere a chestionarelor privind cercetarea statistica „Legaturi financiare intre intreprinderi”;
  6. valideaza si prelucreaza datele din cercetarea statistica „Legaturi financiare intre intreprinderi”;
  7. asigura incarcarea informatiilor privind grupurile de intreprinderi in registrul statistic REGIS;
  8. realizeaza publicatia „Demografia intreprinderilor”;
  9. valideaza datele din cercetarea statistica “Intreprinderi noi si profilul intreprinzatorilor”;
  10. valideaza datele din cercetarile de ameliorare a calitatii datelor registrului statistic si asigura actualizarea registrului statistic pe baza acestora;
  11. realizeaza publicatia „Intreprinderi noi si profilul intreprinzatorilor”;
  12. gestioneaza baza de sondaj a intreprinderilor active;
  13. colaboreaza cu Directia statisticii comertului exterior pentru construirea si actualizarea permanenta a Registrului Intrastat;
  14. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  15. realizeaza lucrarile la termenele prevazute in Programul de activitate.

Serviciul tehnici de esantionare

Atributii si responsabilitati

  1. analizeaza baza de sondaj anuala a intreprinderilor;
  2. elaboreaza nomenclatoarele unitatilor raportoare pentru cercetarile statistice;
  3. realizeaza si intretine procedurile de imputare si estimare a datelor, precum si furnizarea lor catre directiile de productie responsabile de diversele cercetari, statistice, impreuna cu instructiunile de lucru;
  4. coordoneaza sistemul de gestiune a nomenclatoarelor de unitati raportoare;
  5. asigura volumul, calitatea si respectarea termenelor de realizare a lucrarilor;
  6. respecta metodologiile si aplicarea lor unitara la nivelul directiei si in teritoriu;
  7. elaboreaza planul de sondaj pentru fiecare tip de cercetare de intreprindere;
  8. stabileste populatiile statistice supuse esantionarii;
  9. coordoneaza activitatea de proiectare, implementare si de intretinere a sistemelor de esantionare de uz general;
  10. coordoneaza elaborarea documentatiei metodologice de uz general in domeniul tehnicilor de sondaj, al metodelor de tratare a valorilor aberante, a non-raspunsurilor si a metodelor de redresare a esantioanelor;
  11. realizeaza nomenclatoarele unitatilor raportoare pentru cercetari lunare, trimestriale si anuale;
  12. asigura procedurile de lucru privind imputarea si estimarea datelor;
  13. elaboreaza rapoartele de calitate pentru cercetarile de intreprindere (AS si SI) si pentru alte cercetari statistice;
  14. raspunde de calitatea datelor si a informatiilor statistice cuprinse in lucrarile realizate;
  15. asigura respectarea termenelor de realizare a fazelor procesului de producere a informatiilor statistice, prevazute in Programul Statistic National Anual si in Programul de activitate;
  16. asigura respectarea normelor de confidentialitate, stocare si de arhivare a datelor statistice;
  17. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  18. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

Serviciul gestiune microdate din surse administrative si clasificari

Atributii si responsabilitati

  1. colecteaza date din surse administrative, le valideaza si le organizeaza in concordanta cu cerintele specifice registrului statistic si ale cercetarilor statistice de intreprindere;
  2. raspunde de utilizarea informatiilor din surse administrative la imputarea datelor rezultate din cercetarile statistice structurale de intreprinderi;
  3. colaboreaza la realizarea bazei de date a intreprinderilor active;
  4. raspunde de calitatea datelor si informatiilor statistice cuprinse in lucrarile realizate;
  5. asigura respectarea termenelor de realizare a fazelor procesului de producere a informatiilor statistice, prevazute in Programul Statistic National Anual si in Programul de activitate;
  6. asigura respectarea normelor de confidentialitate, stocare si de arhivare a datelor statistice;
  7. proiecteaza, concepe, elaboreaza si intretine clasificarile si nomenclatoarele de interes national;
  8. armonizeaza clasificarile si nomenclatoarele din sistemul national cu cele din sistemele internationale (UE, ONU), in conformitate cu obligatiile asumate de Institutul National de Statistica;
  9. avizeaza clasificarile si nomenclatoarele specifice, principiile si criteriile de elaborare a acestora si alinierea lor la sistemul national de clasificari si nomenclatoare;
  10. actualizeaza, anual, nomenclatorul de produse industriale - PRODROM, in concordanta cu nomenclatorul PRODCOM utilizat in cadrul UE;
  11. obtine avizele necesare pentru aprobarea, prin act normativ, a clasificarilor actualizate CAEN si CPSA;
  12. valideaza rezultatele cercetarii tip PRODCOM la nivel PRODCOM;
  13. transmite la Eurostat rezultatele cercetarilor tip PRODCOM;
  14. asigura asistenta tehnica privind utilizarea, interpretarea si aplicarea unitara a clasificarilor si a nomenclatoarelor de interes general;
  15. elaboreaza proiectele de acte normative privind aprobarea de catre Guvern a clasificarilor si a nomenclatoarelor de interes national;
  16. tine evidenta actelor normative care reglementeaza crearea si actualizarea clasificarilor de interes national;
  17. furnizeaza versiunile actualizate ale clasificarilor de interes national pentru Serverul National de Nomenclatoare;
  18. realizeaza fisierele de date pentru incarcarea clasificarilor si nomenclatoarelor de interes national in baza de date a Serverului National de Nomenclatoare;
  19. furnizeaza serviciilor din cadrul Institutului National de Statistica ultimele versiuni ale clasificarilor si nomenclatoarelor;
  20. adapteaza sistemul de gestiune a clasificarilor si nomenclatoarelor la noile conditii de lucru (suport informatic);
  21. asigura incarcarea si exploatarea Serverului National de Nomenclatoare;
  22. raspunde de calitatea datelor si informatiilor statistice cuprinse in lucrarile realizate in cadrul compartimentului;
  23. asigura respectarea termenelor de realizare a procesului de producere a informatiilor statistice, prevazute in Programul Statistic National Anual si in Programul de activitate aferente compartimentului;
  24. asigura respectarea normelor de confidentialitate, stocare si de arhivare a datelor statistice;
  25. gestioneaza actualizarea registrului SIRUTA, pe baza informatiilor publicate in Monitorul Oficial;
  26. respecta normele de confidentialitate a datelor statistice;
  27. indeplineste alte sarcini, conform obiectului sau specific de activitate.

 

 


Ultima actualizare: 25 ianuarie 2013