Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Cabinetul Presedintelui

Atributii si responsabilitati

  1. organizeaza, coordoneaza si raspunde de buna functionare a cabinetului presedintelui;
  2. consiliaza presedintele INS si vicepresedintii INS in realizarea obiectivelor prevazute in programele nationale si internationale din domeniile de activitate coordonate;
  3. urmareste si informeaza presedintele INS, prin note, rapoarte, stadiul de realizare, pe intreg parcursul, de la elaborare, avizare, aprobare si publicare a Programului Statistic National Multianual si Anual, inclusiv a Planului de activitate. Propune masuri de incadrare in termene si de eliminare a eventualelor disfunctii aparute pe parcurs;
  4. avanseaza impreuna cu/sau cu avizul vicepresedintilor coordonatori, rapoarte, note, analize, sinteze si propuneri privind organizarea unor domenii de activitate, a noi posibilitati de valorificare si utilizare a datelor si informatiilor statistice;
  5. coordoneaza si monitorizeaza permanent modul cum este asigurat secretariatul institutiei, aceasta presupunand, in principal, gestiunea si evidenta fluxului de documente din corespondenta interna si externa a institutiei;
  6. participa la primirea de catre conducerea institutiei a reprezentantilor din alte institutii publice, organizatii non-guvernamentale, asociatii civice, presa, din tara si din strainatate si/sau o reprezinta in cadrul mandatului primit;
  7. participa la primiri in audienta la presedintele INS, preia daca este cazul sesizarile/cererile primite, le transmite compartimentelor spre solutionare si urmareste modul de rezolvare a acestora, inclusiv comunicarea catre solicitant;
  8. coordoneaza elaborarea comunicatelor de presa si le prezinta presedintelui, inaintea difuzarii, in vederea aprobarii;
  9. in baza mandatului primit, prezinta punctul de vedere al institutiei fata de diferite afirmatii/opinii prezentate public, referitor la activitatea acesteia;
  10. asigura relatia cu publicul, in vederea primirii, inregistrarii si solutionarii petitiilor si expedierea raspunsurilor catre petitionari;
  11. aproba acreditarile ziaristilor la actiunile organizate privind activitatea INS;
  12. participa la pregatirea materialelor necesare conferintelor de presa organizate de conducerea INS si le prezinta, daca este mandatat;
  13. colaboreaza cu vicepresedintii si cu secretarul general al INS in realizarea programelor si actiunilor ce sunt in responsabilitatea INS si informeaza presedintele de stadiile de implementare;
  14. elaboreaza analize, sinteze, note de prezentare privind modul de desfasurare a activitatii statistice impreuna cu personalul desemnat, din cadrul directiilor de productie statistica;
  15. prezinta propuneri de eliminare a unor disfunctii in modul de colectare, prelucrare, analiza si diseminare a datelor statistice;
  16. participa la elaborarea analizelor, studiilor si comentariilor privind informatiile statistice, atat pentru informarea conducerii, cat si pentru cele ce se dau publicitatii;
  17. propune presedintelui agenda de lucru a sedintelor de colegiu si a celorlalte comitete constituite pe langa INS, la care acesta participa si le conduce;
  18. asista presedintele INS In solutionarea problemelor curente ale activitatii:
    • pregateste mapa presedintelui in vederea semnarii;
    • verifica continutul documentelor, respectiv, existenta tuturor avizelor de specialitate aferente documentelor, prezinta documentele intr-o forma facila;
    • pregateste si participa la sedinta Colegiului INS si asigura intocmirea si difuzarea procesului verbal;
  19. informeaza periodic presedintele INS despre activitatea COM SCMI;
  20. primeste delegari de atributii si reprezentare din partea presedintelui INS;
  21. propune si colaboreaza la elaborarea unor proiecte de acte normative in domeniul statistic;
  22. indeplineste si alte sarcini primite de la presedintele Institutului National de Statistica.

 

 


Ultima actualizare: 25 ianuarie 2013