Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

index original

COMUNICATE DE PRESA

12.03.2013

Comertul international cu bunuri al Romaniei - În luna ianuarie 2013, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 16307,4 milioane lei (3699,6 milioane euro), iar importurile CIF au însumat   ...

12.03.2013

Indicele preturilor de consum - Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna februarie 2013 faţă de ianuarie 2013 este 100,34%  ...

12.03.2013

Lucrarile de constructii - În luna ianuarie 2013, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut faţă de luna decembrie 2012  ...

11.03.2013  

Indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie - În luna ianuarie 2013, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scǎzut faţă de luna precedentă cu 3,4%, şi a crescut faţă de luna corespunzatoare ...

Portal web pentru preluarea online
a datelor statistice

PODCA - Proiect implementat de INS
Program Operational "Dezvoltarea capacitatii
administrative 2007-2013"
INOVATIE IN ADMINISTRATIE

Buletine statistice lunare

Buletin statistic de preturi
 nr.1/2013
 Buletin statistic lunar
 nr.1/2013

Buletin statistic de industrie nr.12/2012
Buletin statistic de comert international nr. 10/2012
Buletin statistic lunar al judetelor nr.11/2012

2013 - Anul international al statisticii

 

Comunicate de presa
Newsletter
Arhiva newsletter