Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Gala excelenței „Împreună protejăm România”, ediția a IV-a ”Un singur gând – România!”

Stiri INS
„Împreună protejăm România”, ediția a IV-a ”Un singur gând – România!”

Marți, 23 ianuarie, la Palatul Regal (Muzeul Național de Artă al României), s-a desfășurat a IV-a ediție a Galei Excelenței “Împreună protejăm România”.

Organizată cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, de către Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno, sub titlul “Un singur gând: România!”, gala a reunit personalități ale vieții publice din România ce au fost premiate în cadrul dineului oferit.

Printre acestea s-au numărat academicianul Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României, academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, academicianul Ioanel Sinescu, Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Mircea Lucescu și Elisabeta Lipă. Premiați au fost și rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, Viorel Jinga, rectorul UMF ”Carol Davila”, Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir și mulți alții.

Institutul Național de Statistică, în calitate de partener, a fost reprezentat de președintele Tudorel Andrei. În discursul său, acesta a menționat lunga colaborare dintre instituțiile partenere și eforturile comune “de a aduce, în jurul acestui proiect, zona privată, zona publică, zona diplomatică și cea a instituțiilor internaționale. Personal consider că este un lucru extraordinar, este un punct de pornire în ceea ce poate realiza România în acest moment și în viitor”.

Totodată, Tudorel Andrei a punctat rolul statisticii oficiale în evoluția societății, arătând importanța acesteia în guvernarea unei țări, prin cifre putând fi evaluată calitatea actului de guvernare.