
Institutul Naţional de Statistică a sărbătorit joi, 20 octombrie, Ziua Europeană a Statististicii. Cu această ocazie, INS a organizat un webinar cu tema „Rolul statisticii într-o societate digitală“, la care au participat reprezentanţi ai statisticii oficiale, ai mediului academic şi universitar, ai mediului politic, jurnalişti.
Printre temele dezbătute s-au numărat “Rolul actual al statisticii și poziția acesteia în societatea românească”, “Alinierea statisticii la avansul societății moderne digitale”, “Gradul de digitalizare al statisticii românești pentru uzul societății”, “Credibilitatea datelor statistice în mentalul societății civile și în cel al entităților media”, “Modalitățile de creștere a culturii statistice la nivelul întregii societăți, de la elevi la politicieni”.
În deschiderea evenimentului, preşedintele INS, Tudorel Andrei a precizat: „Pe baza datele datelor statistice se scrie istoria unei ţări. România are nevoie de statiticieni care să asigure date cât mai complete, iar noua lege a statisticii oficiale, care sper eu că va fi adoptată cât mai repede, va redefini statutul statisticianului”. Au mai avut intervenţii prof. univ. dr. Daniel Traian Pele (Academia de Studii Economice), Alin-Gabriel Apostol (deputat), prof. univ. dr. Marius Profiroiu (Academia de Studii Economice), lect. univ. dr. Anca Anton (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării), Dan Popa (jurnalist Hotnews), Cătălin Raiu (INS).