Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Comunicate de Presă

Titlu comunicat Categorie Comunicat PDF Anexa date Data aparitieisortează ascendent
Autorizațiile de construire eliberate pentru clădiri Constructii, locuinte 09/01/2025-09:00
Lucrările de construcții Constructii, locuinte 18/12/2024-09:00
Construcții de locuințe (date provizorii) Constructii, locuinte 11/12/2024-09:00
Autorizațiile de construire eliberate pentru clădiri Constructii, locuinte 29/11/2024-09:00
Lucrările de construcții Constructii, locuinte 20/11/2024-09:00
Autorizațiile de construire eliberate pentru clădiri Constructii, locuinte 31/10/2024-09:00
Lucrările de construcții Constructii, locuinte 18/10/2024-09:00
Autorizațiile de construire eliberate pentru clădiri Constructii, locuinte 30/09/2024-09:00
Lucrările de construcții Lucrările de construcții Constructii, locuinte PDF icon indici_constr07r24.pdf Office spreadsheet icon indici_constr07r24.xls 18/09/2024-09:00
Construcții de locuințe (date provizorii) Construcții de locuințe (date provizorii) Constructii, locuinte PDF icon constr_loc_tr2r_24.pdf Office spreadsheet icon constr_loc_tr2r_24.xls 11/09/2024-09:00

Pagini