Misiunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică are misiunea de a satisface nevoile de informare ale tuturor categoriilor de utilizatori de date şi informaţii statistice, prin colectarea, producerea şi diseminarea datelor în conformitate cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Nr. 226/2009, cu Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi cu Codul European de Practici în Statistică, necesare pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru cunoaşterea şi informarea opiniei publice asupra realităţilor societăţii româneşti.

Viziunea Institutului Naţional de Statistică

Institutului Naţional de Statistică, în calitate de principal producător de date statistice oficiale, responsabil de coordonarea tuturor activităţilor la nivel naţional privind dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene, este orientat către atingerea, într-o perspectivă apropiată, a unor performanţe metodologice şi tehnice funcţionale, recunoscute pe plan intern şi internaţional, situate la un nivel comparabil cu performanţele celor mai avansate institute naţionale de statistică din statele membre ale UE.

Principii ce guvernează misiunea şi viziunea INS:

  • Orientarea către utilizator;
  • Angajamentul conducerii INS;
  • Eficienţa în raport cu procesele statistice;
  • Îmbunătăţirea continuă a activităţii de statistică oficială;
  • Angajamentul cu privire la calitatea produselor statistice;
  • Accesibilitatea datelor şi informaţiilor statistice;
  • Cooperarea în domeniul statisticii oficiale;
  • Respectarea nevoilor furnizorilor de date;
  • Implementarea sistematică a managementului calităţii în statistică;
  • Satisfacerea cerinţelor colective şi individuale ale personalului INS.

Comertul exterior al Romaniei

Comertul exterior al Romaniei - 2015
  ianuarie (.xls) februarie (.xls) martie (.xls)
aprilie (.xls) mai (.xls) iunie (.xls)
iulie (.xls) august (.xls) septembrie (.xls)
octombrie (.xls) noiembrie (.xls) decembrie (.xls)
Precizari metodologice

 

Arhiva - Comertul exterior al Romaniei in perioada 2002-2014
  2014 ce2014_rom.rar
2013 ce2013_rom.rar
2012 ce2012_rom.rar
2011 ce2011_rom.rar
2010 ce2010_rom.rar
2009 ce2009_rom.rar
2008 ce2008_rom.rar
2007 ce2007_rom.rar
2006 ce2006_rom.rar
2005 ce2005_rom.rar
2004 ce2004_rom.rar
2003 ce2003_rom.rar
2002 ce2002_rom.rar

 

 


 Ultima actualizare: 9 februarie 2016