S-a stins din viață, la 78 de ani, cel care a fost profesorul universitar doctor Constantin Anghelache, un apropiat și statornic prieten al statisticii oficiale românești, membru al Consiliului Statistic Naţional, dar şi al Societății Române de Statistică, din al cărei Consiliu Director, ca prim-vicepreședinte, a făcut parte.
Animator neobosit al Seminarului Științific Național de Statistică ”Octav Onicescu”, om a cărui voce a răsunat puternic în spațiul public pentru recunoașterea valorii și rolului pe care informațiile statistice îl au pentru proiectarea și susținerea procesului de dezvoltare a României, profesorul Constantin Anghelache a militat continuu pentru promovarea în societate a respectului pentru nobila profesiune de statistician, pentru sutele și sutele de lucrători anonimi ai marii familii statistice din care considera a face parte el însuși.
Autor a numeroase studii și cercetări în care a valorificat cu inteligență și har datele statistice, susținându-și totdeauna concluziile cu argumentul cifrelor, profesorul Constantin Anghelache pleacă din această lume lăsând în inimile tuturor celor care l-au cunoscut un gol pe care timpul nu va reuși prea ușor să îl umple.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!